Asa cum am spus, m-am uitat la toate filmele lui Jesse Eisenberg si pentru ca sunt
destul de multe am sa le mentionez doar
pe cele care merita a fi vazute (The Social Network ma gandesc ca nu mai e
nevoie sa-l trec in lista).
1.The squid and the wale (2007, regia
Noah Baumbach) – un film foarte destept si subtil cu o dinamica aparte si cu o
distributie excelenta. Revoltator si
realist, arata povestea unei familii care trece printr-un divort si felul in
care membrii ei se acomodeaza cu situatia. E provocator, frumos gandit si bine
conceput.
2.Roger Dodger ( 2002, regia Dylan Kidd) – bun, bun, bun, bun. E filmul in care Eisenberg isi face debutul cu
un personaj principal (virgin, desigur) doar ca toata actiunea se bazeaza pe
asta. Un tanar care doreste sa isi inceapa viata sexuala cauta sfaturi la unchiul lui care e un
Casanova. Campbell Scott are un personaj EXCELENT si iti provoaca ba scarba, ba simpatie pe toata
durata filmului. Timp de o noapte, cei doi cauta modalitati de a-si atinge
„scopul”.
3.The living wake (2007, regia Sol Tryon) – nu il recomand celor
care nu gusta comediile negre. E un film simpatic cu actiune atmeporala si un
umor ciudat, cam greu de inteles . Cu toate astea, e sensibil, iar finalul e
de-a dreptul lacrimogen.
4.The
education of Charlie Banks (2007, regia Fred Durst...da, da acel Fred Durst) – chiar daca Eisenberg joaca un virgin timid
(din nou), e fresh, amuzant si electric. Filmul are in vedere alegerea
deciziilor corecte la timpul potrivit si consecintele pe care le poate avea o
alegere gresita, pe termen lung.
5.Holly
Rollers (2010, regia Kevin Asch) – actiunea urmareste evolutia unui tanar evreu educat in spiritul credintei, care
devine traficant de droguri si care se confrunta cu toate pericolele si
distractiile ce vin odata cu intreaga experienta. Personajul principal se zbate
intre educatia pe care a primit-o acasa si setea de bani. Eisenberg e bun, chinuit, plin
de remuscari si are o profunzime aparte cu care indulceste fiecare personaj pe care il joaca.
…si da, am mai fost o data la cinema sa vad Now you see me
Distributie: Jesse
Eisenberg, Melissa Leo, Tracy Morgan, Sarah Ramos
Nota IMDB: 5.2
Daca vreti un
film amuzant, relaxant, de duminica, Why stop now e o alegere potrivita. Cu o
situatie si intriga simpatica, filmul te poarta de la simpatie la mila si la
momente in care te amuzi copios. Comicul de situatie e peste tot desi subiectul
in mare nu e tocmai unul vesel.
Jesse
Eisenberg, desi joaca aceeasi tipologie de persoanaj ca in mai toate filmele, e
bun, credibil si canta minunat la pian (coloana sonora e facuta de Jay Israelson si e super, super – e pe repeat de dimineata J). Melissa Leo e sincera si
personajul ei se zbate in permanenta intre dependenta ei de droguri (tratata cu
umor) si dragostea pentru copii, iar Tracy Morgan iti aduce zambetul pe buze pe
tot parcursul filmului.
Povestea
nu are personaje negative, e usor de urmarit si coerenta. Un minus ar fi
povestea de dragoste dintre Eli (Eisenberg) si
Chloe (Sarah Ramos) care ar fi putut fi mai accentuata sau…ar fi putut
lipsi cu desavarsire. Nu aduce nimic actiunii…
Distributia
nu e pusa in valoare cum ar trebui, probabil eliminarea unor scene prea lungi
si un plus de suspans ar fi ajutat mai mult, dar all in all Why stop now e un
film bun pentru noptile in care nu ai ce face. Morala povestii e “Follow your dream no matter what”, iar subiectul e pana la urma unul trist, spus
insa cu umor si ironie.
P.S. Obisnuiesc sa iau la rand filmele unui actor (daca imi place mult
de el), asa ca cel mai probabil Eisenberg
va fi prezent in urmatoarele postari :D
Distributie: John
Krasinki, Olivia Thirlby, Rosemarie DeWitt
Nota IMDB: 5.1
Vizual
si auditiv (in special audititv) filmul este o placere, luat ca intreg. Plin de
sexualitate, cu o distributie
intersanta si cu o executie ce aduce a
film european, dar fara un fir narativ atractiv, din pacate. Pe scurt, Martine,
(Olivia Thirlby) o tanara enigmatica, constienta
de propria-i sexualitate ajunge la Peter (Krasinki) pentru a-si edita un film
de scurt metraj. Problema e ca ea e genul de fata care isi face de cap in
stanga si in dreapta, el e barbat
insurat la casa lui, nu poate rezista in fata fetii si ia de aici intriga.
In
afara de Martine, personajele sunt cam slab conturate. Krasinski pare ca nu isi
poate iesi din pielea lui Jim Halpert, rare fiind momentele in care e credibil.
Kolt (India Ennenga) e singura care mai misca un joc actoricesc, iar momentele
in care isi recita poeziile sunt chiar reusite.
Toata
frumusetea filmului sta in coloana sonora, in sunetele pasionale si foarte
sexuale ale diferitelor obiecte pe care Martine le inregistreaza si in farmecul
ei. Finalul te lasa cu ochii in soare. Cand
te astepti sa iasa un scandal, o privire, orice – nu se intampla nimic. La fel,
nu am inteles metafora sau intelesul
ascuns din spatele insectelor desi am vazut filmul de mai multe ori (de dragul
lui Kransinki si al coloanei sonore). Ma gandesc ca ori metafora a fost prost
executata, ori si in capul lor ceva era neclar.
Povestea
vorbeste despre mariaj, tradare, atractie sexuala si puterea seductiei, toate
puse pe un fundal sonor excelent si intr-un
ansamblu de cadre cu potential… nesatisfacatoare insa.
Distributie: Jesse
Eisenberg, Morgan Freeman, Michael Caine, Mark Ruffalo, Isla Fisher
Nota IMDB: 7.5
Am
vazut trailerul saptamana trecuta, iar trei zile mai tarziu m-am dus tinta sa
vad minunatul film. Ce mi-am dat seama e
ca exista doua feluri de a percepe
filmul, iar in functie de asta poate sa iti placa foarte mult sau deloc.
1.Daca te lasi cucerit de actiune si intri in
poveste, nu o sa ai timp sa te plctisesti, o sa stai cu sufletul la gura, si o
sa fii surprins de actiune. Trucurile de magie sunt geniale, povestea are twist
and turns cat curpinde si CGI-ul e foarte bine executat. Jesse Heisenberg joaca in sfarsit alt rol (in afara de
virginul geniu) si il joaca foarte bine. A dovedit ca poate sa fie si cuceritor
si sexi si rau si increzator. Mi-a placut maxim de el. Freeman…e Freeman si
simt ca orice descriere a lui sau a personajului e de prisos. La fel si Caine.
Mi-a placut sa- l vad in rolul de miliardar nesimtit si scenele dintre ei doi
(cam putine dupa parerea mea) sunt ca o placere vinovata. Woody Harreleson e
sarea si piperul filmului, iar apartitiile lui nu s-au lasat trecute cu
vederea.
2.Daca esti
genul de persoana carcotasa, pragmatica care cauta perfectiunea suprema
in executarea unui film, vei constata ca unele scene sunt cam trase de par si
ca se exagereaza cu CGI-ul. In loc sa te lasi purtat de povestea de dragoste
care se infiripa intre Mark Ruffalo si Melanie Laurent, vei observa ca intrei
cei doi nu exista nicio chimie, conexiune, privire…nimic in principiu si ca finalul
lasa de dorit. Daca s-ar fi terminat imediat dupa lovitura finala ar fi fost
maxim, maxim, maxim. Excesul de zel se pare ca nu da pace nimanui.
Cat despre mine, pot sa spun ca am alternat intre cele doua
varinate pana am ajuns la concluzia ca e pacat sa nu intru in poveste si sa ma
bucur de ea. Filmul e definita comercialului, dar ideea in sine e indeita.
Ecranizarea ofera de toate, de la actiune la
umor si suspans (cam pe tot aprcursul) pana la dragoste si misticism, depinde
de tine daca o sa vrei sa-l mai revezi sau nu.
Distributie: Bradley
Cooper, Ed Helms, Zack Galiafianakis
Nota IMDB: 6.2
Asa
cum era de asteptat, a treia parte nu s-a ridicat la nivelul primelor doua. Chiar
daca cei trei magnifici se intorc in Las Vegas acolo unde a inceput totul,
povestea pare trasa de de par si chinuita. Zack Galifianakis a dus filmul in
spate, iar scenele lui chiar au provocat reactii in sala. In rest, in afara de
faptul ca Bradley Cooper arata din ce in ce mai bine, nimic nu m-a dat pe
spate. Scenele parca erau facute in asa fel incat sa scoata cu clestele un ras
(fortat) de la spectator.
Poate
daca pastrau aceeasi idee de “hangover” aveau mai mult success. Ken Jeong (Mr Chow) a avut contributia lui la
film, dar personajul nu si-a pastrat acelasi farmec din primele doua. Cea mai
buna scena a filmului a fost ultima, care ar fi putut fi lejer punctul de
pornire pentru a treia parte. Cred ca ar fi fost mai simpatic chiar daca
oamenii se asteptau deja la o astfel de
abordare.
Ecranizarea
pare fortata din toate punctele de vedere, asa ca pentru cei care nu l-au vazut
pana acum, nu va duceti cu prea mari asteptari. Probabil o sa va relaxati, o sa
aruncati si cate un zambet/ras ici-colo, dar cu siguranta nu o sa va distrati
ca la primele doua.
Inainte de a vedea filmul am citit
foarte multe critici in speranta ca poate ma vor pregati sufleteste pentru
ceeea ce urmeaza. Am intrebat in stanga si in dreapta parerea celor care au
vazut filmul si nu prea reuseam sa imi fac o privire de ansamblu…m-am dus direct
la tinta si ce mi-a mai placuuuuut.
Surprinzator
– asta e cuvantul care cred ca defineste cel mai bine filmul. De la coregrafie
la imagine si coloana sonora (foarte controversata din cate am observat),
filmul m-a surprins si nu m-a lasat sa ma plicitisesc. Am vazut ca multi au
etichetat filmul ca fiind un kitsch: muzica moderna, imagine 3D, petreceri
modernizate si multa grandoare. Eu cred insa ca daca Baz s-ar fi incadrat in
regulile cinematografice clasice, peste 10 ani, The great Gatsby ar fi fost
confundat cu oricare din cele cinci ecranizari care au mai fost facute la
acelasi film. S-ar fi pierdut in negura de filme care redau societatea anilor 20,
si in scurt timp ar fi fost uitat cu totul.
La
capitolul imagine mi s-a parut revolutionar si asta o spun fara niciun fel de
exagerare. A fost indelung si foarte bine gandita si asta s-a vazut. Nu am
vazut multe filme care sa impresioneze asa la vizual (Melancholia ar fi unul
dintre ele) și ce mi-a placut cel mai mult este ca aveam mereu senzatia ca ma
uit la un tablou. Arta dom`le, arta, asta e!
Muzica s-a dorit a fi o readaptare a
jazz-ului si Charleston-ului din acei ani si asta nu putea sa fie decat ori o
miscare foarte buna, ori un fail total. Nu stiu cum se face ca Jay Z, The Black
Eyed Peas si Florence and The machine au intregit filmul si nu m-au lasat sa
stau locului in cele 142 de minute cat are ecranizarea.
Ce nu mi-a placut: Tobey Maguire are
aceeasi fata de adolescent timid, surprins parca de emotia descoperirii. A avut
un personaj cam insipid, dupa parerea mea, si cam impersonal. Fata lui imi
aducea aminte ba de Spider man, ba de Wonder boys (un rol foarte bun jucat de
Maguire e cel din Brothers – 2011 si il recomand cu mare drag). Legat de cei
care vorbesc aiurea in targ ca ultimul gest a lui Nick Carraway de a adauga la titlu
“The Great”, a fost ba penibil, ba cliseic, aflati ca intamplarea a fost
adevarata. Fitzgerald a redenumit titlul imediat ce a terminat de scris nuvela;
filmul nu a facut decat sa redea realitatea.
Mi-ar fi placut ca povestea sa se axeze mai mult “dramele” lui Gatsby, sa ne arate mai mult din demonii lui interiori si
mai putin din opulenta exterioara. Cu toate astea, Leonardo e bun orice ar face…Gatsby
nu e rolul vietii lui asa cum se vehiculeaza pe internet, dar e in top 5. Carey
Mulligan are o profunzime si sensibilitate care s-a potrivit perfect
personajului, iar Elizabeth Debicki a fost o surpriza foarte placuta.
Mama a vazut filmul si a zis ca a
fost ca o bijuterie si eu sunt foarte de acord cu ea. Ma duc sa-l mai vad o
data saptamana viitoare. J
Creatori: Creg Daniels, Rycky
Gervais, Stephen Merchant
Distribuţie: Steve Carell, John Krasinski, Jenna Fischer,
Rainn Wilson, Ed Helms
Notă IMDB: 8,7
Chiar dacă iniţial am zis că o să scriu doar despre filme, obsesia mea
pentru acest serial a atins cote alarmante. Aşadar, am hotărât să împărtăşesc
cu toată lumea frumuseţea celor nouă sezoane. Cu un început nu prea promiţător,
The office s-a dovedit a fi unul dintre cele mai longevive seriale, iar spre
final, a devenit chiar un fenomen internaţional.
Serialul urmăreşte viaţa companiei de hârtie Dundler Miffin şi viaţa
angajaţilor care sunt urmăriţi zi de zi, în vederea constituirii unui
documentar. Fiecare dintre ei are ciudăţeniile lui, fiecare are problemele şi
obsesiile lui, iar şeful (Michale Scott) lor întruneşte defectele tuturor şefilor
din lume. Nu pot să ratez personajele principale, aşa că ia d-aici:
Michael Scott (Steve Carell) – Omul este expemplul perfect de orgoliu nefondat, de prostie infantilă şi de
neputinţa stăpânirii controlului personal. Cu toate astea, este cel mai sufletist
om, e primul care sare în ajutor atunci când e nevoie şi e primul care se oferă
să dea sfaturi...chiar şi total nepotrivite. După primele 3 sezoane m-am uitat
la toate filmele lui Steve Carell.
Jim Harper (John Krasinski) – Perfecţiunea întruchipată de bărbat...ca să
extindem puţin. E înalt, arată într-un mare fel, e deştept şi are simţul
umorului. Chiar daca treaba lui e să vândă hârtie, majoritatea timpului îi este
ocupată de farsele pentru Dwight care apropo, sunt cele mai deştepte farse pe
care le-am văzut vreodată. Mi-am propus să mă folosesc şi eu de câteva :D Se
îndrăgosteşte de recepţioneră (Pamela Beesley), şi cum am vazut că scria
într-un articol, serialul găzduieşte una dintre cele mai frumoase poveşti de
dragoste din cinematografie, lucru cu care sunt total de acord. Dupa primele 3
sezoane...da, am văzut toate filmele lui.
Pamela Beeslez (Jenna Fischer) – La început e o tipă fără prea multe
dorinţe şi ambiţii, cu un logodnic cu care nu este foarte împlinită şi e genul
de om care se mulţumeşte cu puţin. De-alungul serialului, personajul are parte
de o dezvoltare foarte frumoasă....cauza nu o spun ca să nu stric frumuseţe de
poveste.
Dwight Schrute (Rainn Wilson) – Pe lângă Snape din Harry Potter, Dwight
cred ca e unul dintre cele mai bune personaje scrise vreodată, iar succesul
serialului se datorează în mare parte lui. E o combinaţie de cel mai ciudat om
pe care l-ai cunoscut vreodată, cu un ţăran get-beget, un rocker psihopat şi un
tocilar infect...dar e un băiat bun J. Toată viaţa lui e condusă de dorinţa de
a deveni manager şi încearcă orice pentru a şi-o îndeplini.
Andy Bernard (Ed Helms) – Vrea să ajungă cea mai mare vedetă şi printre
comportamente bipolare şi mari eşecuri urmate de multe lacrimi, din în când, ne
mai încântă auzul cu câte o melodioară...şi cântă divin.
Angela Martin (Angela Kinsey) – E o dubioasa care are mii şi milioane de
pisici pe care le îmbracă, le aranjează, le parfumează. Pisicile sunt
prietenele ei cele mai bune pentru că în general, urăşte oamenii.
Toţi ceilalţi sunt la fel de ciudaţi, iar majoritatea replicilor lor sunt
cel puţin ciudate . Se poate ca serialul să nu fie placul tuturor tocmai pentru
umorul lor. Ei şi-au propus la început să
încerce un alt tip de umor şi să schimbe puţin direcţia şi mentalitatea
serialelor din America. Pe mine The office m-a atras prin simplitate şi prin
faptul că la fiecare episod ori râdeam cu lacrimi, ori plângeam...cu lacrimiJ
Ideea e că ei au demonstrat foarte frumos şi elegant că în orice moment
există un altul care te face să te simţi mai bine, există ceva care să te facă
să râzi. În orice moment până la urmă, există frumuseţe.
În momentul în care am aflat că după sezonul 6 Steve Carell părăseşte
serialul, recunosc că nu am mai avut încredere în evoluţia lui. Surprinzător
însă, celelalte 3 sezoane, deşi nu s-au ridicat la nivelul celor anterioare, au
reuşit să creeze suspans şi au reuşit să ma facă să aştept cu sufletul la gură
următorul episod. Ce m-a bucurat şi mai tare a fost că ultimul serial a fost o
încununare a tuturor lucrurilor frumoase din serial, o încununare a tot ceea ce
m-a făcut să iubesc serialul atât de mult...
Mi-e ciudă că talentul meu scriitoricesc mă îngrădeşte în a vă povesti cât
de mult mi-a plăcut The office.
Un link care exprimă foarte bine felul în care m-am simţit după ce s-a terminat serialul :)
Distribuţie: Ryan
Gosling, Eva Mendes, Bradley Cooper, Craig Van Hook
Notă IMDB: 7,7
Pentru că am văzut Blue Valentine de vreo 10 ori
şi pentru că a devenit unul dintre filmele mele preferate, am aşteptam cu
nerăbdare premiera filmului. La încept, pare un film independent, dar pe
parcurs îşi dezvăluie potenţialul de proiect ambiţios. Luke Glanton (Ryan
Gosling) este un cascador motorist care merge din oraş în oraş şi face
cascadorii pentru publicul unui circ. Alegerile greşite pe care le-a făcut de-alungulu
timpului îşi pun amprenta pe comportament şi pe multele tatuaje pe care le
are...cele mai multe dintre ele, hidoase.
Când ajunge în New York (denumirea
mohawk a oraşului e Place beyond the pines), reia legăturile cu o fostă
prietenă şi află din greşeală ca aceasta are un copil care este a lui. Luke
realizează că vrea să îşi ajute familia şi băiatul şi începe să dea lovituri la
bancă. O circumstanţă neprevăzută face ca unul dintre jafuri să fie un eşec, şi
moare împuşcat de poliţistul Avery Cross (Bradley Cooper).
Apăsat de remuşcări, Avery află
că Luke are un copil de vârsta băiatului lui, iar gândul că ar trebui să revină
la post începe să i se pară nepotrivit. O greşeală îl face să intre într-o
afacere ilegală, dar nevoit să îşi continue viaţa îşi trădează prietenii şi îşi
face rost de un job bine plătit, prin mijloace nu tocmai legale. După 15 ani,
îl găsim pe Avery candidând la un post important în politică şi având un copil (AJ)
care a deraiat de la drumul normal al unui adolescent.
Al treilea act, cam tras de păr,
se invârte în jurul lui AJ (Emory Cohen) care se anturează cu băiatul lui Luke,
Jason (Dane DeeHaan – e prima dată când îl văd şi m-a surprins foarte plăcut). Totul ia o întorsătură ciudată şi karma se
întoarce împortriva lui Avery.
Chiar dacă Gosling apare doar în
prima parte a filmului, prestaţia lui te urmăreşte pe tot parcursul vizionării.
Nu foarte deştept şi netrecut parcă de vârsta de 19 ani, personajul îşi
dezvăluie partea sensibilă. Ryan Gosling e chiar e foarte bun şi ştie ce face. Pe
de cealaltă parte, Bradley Cooper a avut şi roluri mai bune, dar all in all,
personajul lui e onest, copleşit de remuşcări şi obligat să facă nişte alegeri
pe care în mod normal nu le-ar face. Nu
sunt o mare fană a lui Mendes, dar în filmul ăsta e foarte bună; joacă o mamă
modestă cu o viaţă grea şi nu foarte fericită.
Cadrele şi imaginea nu
impresioneză deşi ar fi avut potenţial (peisajele sunt foarte, foarte
frumoase), iar puţina coloană sonoră care există e foarte bună şi dă starea
care trebuie. În principiu, filmul vorbeşte despre decizii greşite,
responsabilitate, familie şi cum destinul poate lua o întorsătura la care nu te
aştepţi. E un film dur, dar e frumos prezentat şi personajele ajută mult la
calitatea lui.
Distribuție: Robert
Downey Jr., Gwyneth Paltrow, Guy Pearce
Ben Kingsley
Notă IMDB: 8.1
1.Robert Downey Jr arată într-un mare fel
2.Mamă cum arată Robert Downey Jr!
3.Din toată seria, Iron Man 3 cred că e cel mai
bun
4.Am avut multe momente în care mi s-a făcut
pielea de găină
5.Filmul e foarte dinamic, nu m-am plictisit deloc
și am stat cu sufletul la gură pentru marea majoritate a timpului
6.Am râs bine de tot
7.În Iron Man 2, mi-ar fi plăcut să văd mai mult
din Tony Stark și mai puțin “oțel”
așa că m-am bucurat mult să îl văd acum pe Tony Stark pentru mai mult de trei
sferturi din film.
8.Downey e cel puțin la fel de carismatic ca până
acum și arată alte fețe ale personajului la care până acum nu te-ai fi gândit.
9.Toată povestea cu Pepper mi s-a părut cam trasă
de păr, dar cu toate astea m-a făcut să urmăresc filmul cu interes până la
capăt
10.M-am cam plictisit de “Hai să-l salvăm pe
președinte”
11.All in all, filmul merită a fi văzut pentru că
are de toate pentru toți
12.Pentru o experiență completă, recomand să fie
văzut în IMAX 3D
13.Nu am vrut să povestesc filmul ca să nu stric
plăcerea celor care poate încă nu l-au văzut până acum
P.S. Downey pentru mine e unul
dintre cei mai buni actori ever așa că ceea ce am scris e mai mult decât
subiectiv
Un film cu potențial foarte mare care din păcate a fost
stricat de Keira Knightley. Jude Law îl joacă impecabil pe Karenin, iar Aaron Perry
Johnson (Vronsky) are o prestație fresh și electrică. Scenografia te surprinde
cu fiecare scenă (tot filmul are loc într-un teatru) iar muzica e foarte bine
aleasă.
Pe cealaltă parte însă, Keira joacă același personaj ca în
toate celelalte filme. Chinuită de talentul actoricesc, are aproximativ două
grimase cu care joacă tot filmul. 1. Vai ce sufăr! 2. Acum sufăr și mai
tare! Nu prea mi-am dat seama când
plângea sau când râdea, când îl iubea pe Vronsky sau când se simțea prost în
fața lui Karenin. Nu mi-a transmis nicio emoție, nu am compătimit-o, nu mi-a
fost milă, nu am râs, iar rânjetul ei m-a scos din sărite.
Păcat de idee, de distribuție și de toate celelalte elemente
care ar fi putut face un film foarte bun. Keira, du-te acasa!
Am văzut Rust and bone într-o seară în care aveam o dorință
foarte mare să văd un film și să plâng. Pentru că The notebook l-am văzut de
prea multe ori și am plâns tot de atâtea ori, am luat primul film de dragoste
pe care l-am găsit pe un oarecare site. Și-a îndeplinit misiunea pentru că la
sfârșitul filmului perna îmi era udă. (Plâng destul de repede și de des așa că
nu e obligatoriu să suspinați și voi)
Așadar, Ali (Matthias Schoenaerts), un tată singur,
hoinărește pe străzi, furând din diverse locuri pentru a-și putea hrăni trupul
(bine făcut) și băiatul de vreo 7 ani. Ajunge să fie bodyguard într-un club
unde o întâlnește pe Stephanie (Marion Cotillard), antrenoare de balene
ucigașe într-un parc acvatic.
În urma unui accident, Stephanie rămâne imobilizată într-un
scaun cu rotile și într-un moment de disperare, îl sună pe Ali care acum merge
la bătăi organizate pentru bani. Petrec mult timp împreuna, Ali îi propune lui
Stephanie să îl lase să îi îndeplinească nevoile sexuale, și de aici nu e greu
de imaginat ce se întâmplă.
Filmul are o poveste pe care nu o găsești pe toate gardurile
Hollywoodiene. Asta mi-a și plăcut, că nu e o poveste de dragoste tipică.
Mathias își joacă foarte bine rolul de om cu probleme iar Marion Cotillard îți
dă fiori pe șira spinării. Cu mai multe nominalizări la cea mai bună actriță,
rolul chiar a fost unul dintre cele mai bune pe care le-a jucat. Imaginea mi-a plăcut mult pentru că a
contribuit la întreaga stare a filmului, stare care a persistat și după ce am
închis BS Playerul, iar pentru mine asta contează foarte mult.
Ce nu mi-a plăcut a fost că nu am găsit rolul mai multor
scene, destul de lungi care mă făceau să îmi pierd răbdarea but other than
that, un film bun care te face să te gândești de două ori înainte de a spune “Nu pot!”
Dacă ai
mai văzut cel puțin un film scris și regizat de Woody Allen vei recunoaște cu
siguranță stilul și temele abordate. To rome with love se focusează asupra unor
povești de dragoste, faimă, adulter și dragoste euforică neîmpinită. Pe scurt,
Heyley (Allison Pill), o turistă americană se îndrăgostește la colț de stradă
de un necunoscut (Michelangelo-Flavio Parenti) căruia îi cere direcții spre
fontana
Di Trevi. Părinții ei, Jerry (Woody Allen) care este un fost producător
de muzică clasică pensionat, și mama ei Philys (Judy Davis), psihiatră, vin în
Roma să își cunoască viitorii socrii. Tatăl lui Michelangelo lucrează într-un
magazin funerar și este un extraordinar cântăreț de operă care poate să își
exprime talentul doar atunci când este în duș. Jery, fermecat de talentul lui
și îngrozit de anii de pensie caută să-l facă faimos.
O a
doua poveste se oprește asupra lui Leopoldo (Robert Begnini), un funcționar
mediocru care devine faimos peste noapte, fără niciun motiv. Dacă la început
este exasperat de insistența paparazzilor, spre sfârșit devine dependent de
faimă.
Antonio
(Alessaandro Tiberi) și Milly (Alessandra Mostranardi), sunt un cuplu proaspăt
căsătorit care vin în Roma pentru a se întâlni cu familia lui Antonio. Milly
pleacă să își facă părul, dar se rătăcește prin Roma, în timp ce în camera de
hotel a lui Antonio apare o prostituată de lux, Anna (Penelope Cruz) care este
plătită pentru a-i îndeplini orice dorință. Anna greșeste persoana dar în timp
ce încearcă să îl convingă pe Antonio că de fapt el este bărbatul pentru care a
fost plătită, familia lui își face apariția în camera de hotel iar Anna este
nevoită să joace rolul de nevastă pentru
tot restul zilei.
Jack
(Jesse Eisenberg) și Sally (Greta Gerwig) sunt un cuplu american tânăr stabilit în Roma. Prietena lui Sally,
Monica (Ellen Page) vine într-o vizită de recuperare după o despărțire recentă.
Monica este o actriță nevrotică dar incredibil de sexy căreia niciun bărbat nu
îi poate rezista. Jack se întâlnește cu John (Alec Baldwin) un arhitect de
succes și îl invită pentru o cană de cafea iar pe măsură ce filmul se
derulează, John devine o voce interioară a lui jack care îl temperează din
dragostea platonică pentru Monica.
Temele
filmului sunt des întâlnite în munca lui Woody Allen , de la relații bisexuale
până la teama de moarte și nesiguranță toate astea povestite cu umori-i
caracteristic. To Rome with love nu este un film de o profunzime extraordinară
și ar fi și păcat în timp ce îl
urmărești să te focusezi la ce a vrut Allen să zică. Povestea este o îmbinare reușită de umor și
dramă încărcate de aerul romantic al Romei.
Cu un trailer care m-a făcut să aștept cu sufletul la gură
apariția filmului, To the wonder este o minunată reflexie a iubirii lui Malick
pentru imagine. Când am văzut filmul am avut senzația că mă uitam la o poezie
în imagini. Cu foarte puțin dialog, filmul arată triunghiul amoros dintre
Marina(Olga Kurylenko), Neil (Ben Affleck) și o dragoste din tinerețe, Jane
(Rachel McAdams).
Neil și Marina se îndrăgostesc în Franța și se hotărăsc să se
mute în Oklahoma. Dacă la început dragostea dintre cei doi te fac să îți fie
dor de fosta/fostul, pe măsura ce viza Marinei expiră, apar și problemele
dintre cei doi. Mustrările de conștiință o fac pe Marina să își caute
răspunsurile la un preot din oraș, Father Quintana (Javier Bardem), preot care
se află și el în căutarea prezenței lui Dumnezeu. După ce Marina pleacă în Franța, Neil se
reîndrăgostește de Jane dar relația dintre cei doi eșuează.
Imaginile sunt îmbietoare și ridică niște probleme la care
te gândești și la două zile după ce ai vizionat filmul. Există Dumnezeu? Și
dacă există, unde îl găsești? Ce e dragostea, unde, când și cum se pierde,
șamd.
Dacă te-ai plictisit la The tree of life și nu ți-a plăcut,
s-ar putea ca nici To the Wonder să nu te miște. Mie mi-a plăcut mult iar Olga Kurylenko are o
reprezentație de excepție.
Încă un blog de filme, știu. Acest minunat blog a fost creat dintr-o lipsă acută de activitate și la insistențele prietenilor care nu mă mai suportă să le vorbesc ore în șir despre filmele pe care le văd. Dacă ești expert în domeniul cinematografiei, nu citi acest blog. Dacă la viața ta ai citit mii și milioane de critici de film, nu citi acest blog pentru că vei fi dezamăgit.
Scopul lui este de a-mi da mie o oarecare satisfacție, dar dacă îl citești totuși dintr-o lipsă de ocupație, ești mai mult decât binevenit să te întorci și altă dată.
Acestea fiind spuse, să mai vedem un film, zic!
.jpg)
2. Roger Dodger ( 2002, regia Dylan Kidd) – bun, bun, bun, bun. E filmul in care Eisenberg isi face debutul cu
un personaj principal (virgin, desigur) doar ca toata actiunea se bazeaza pe
asta. Un tanar care doreste sa isi inceapa viata sexuala cauta sfaturi la unchiul lui care e un
Casanova. Campbell Scott are un personaj EXCELENT si iti provoaca ba scarba, ba simpatie pe toata
durata filmului. Timp de o noapte, cei doi cauta modalitati de a-si atinge
„scopul”.
