Recunosc. Nu ma uit la filme românești, nu le gust, nu-mi plac. Cu câteva excepții, filmele românești mi se par chinuite, trase de păr, slabe și neconvingătoare…ba mai mult, îmi vine să râd ironic și cu poftă la jocul actorilor și la dialogul lor contrafăcut și neautentic. A trecut ceva timp de când nu mi-a mai săltat inima la un film românesc…poate chiar de la 4, 3, 2, al lui Cristian Mungiu.
            Terminus Paradis în regia lui Lucian Pintilie, m-a captat din primele clipe și m-a ținut în priză până în ultimele. E o poveste de dragoste pasională, dusă la extrem, dintre un ,,porcar,, și o tânără chelneriță, Norina, jucată excelent de Dorina Chiriac. Se întâlnesc, se îndrăgostesc, dar gelozia și furia îl fac pe Mitu (Costel Cașcaval) să recurgă la gesturi disperate, bolnave.
            Filmul atinge multe subiecte, de la neputință la speranță  și de la România de după revoluție, la nesiguranță și grobianism. Cu scene explicite și cu un limbaj colorat, dar care este jucat atât de bine încât nu are nicio urmă de vulgaritate, Terminus Paradis e un film pentru inimi care trebuie trăit de la început până la sfârșit.
            E energizant, electric, cutremurător și pe alocuri grotesc, dar îmbrăcat într-un montaj superb executat. Costel Cașcaval e impunător, profund, sincer, Dorina Chriac trece de la o senzualitate ingenuă care aduce aminte de Lolita a lui Nabokov, la o femeie puternică, care face orice sacrificiu pentru a fi alături de alesul ei, iar intervențiile lui Răzvan Vasilescu sunt delicioase și aduc un plus de tragi-comedie filmului.
            Societatea românească în care are loc acțiunea și factorii politici, subtil integrați în poveste, contribuie la atmosfera încărcată și greoaie a filmului. Terminus Paradis e dramatic, infam, dar subtil și sublim.