I love Jesse Eisenberg


      Asa cum am spus, m-am uitat la toate filmele lui Jesse Eisenberg si pentru ca sunt destul de multe am sa  le mentionez doar pe cele care merita a fi vazute (The Social Network ma gandesc ca nu mai e nevoie sa-l trec in lista).

1.       The squid and the wale (2007, regia Noah Baumbach) – un film foarte destept si subtil cu o dinamica aparte si cu o distributie excelenta.  Revoltator si realist, arata povestea unei familii care trece printr-un divort si felul in care membrii ei se acomodeaza cu situatia. E provocator, frumos gandit si bine conceput.

2.       Roger Dodger ( 2002, regia Dylan Kidd) –  bun, bun, bun, bun.  E filmul in care Eisenberg isi face debutul cu un personaj principal (virgin, desigur) doar ca toata actiunea se bazeaza pe asta. Un tanar care doreste sa isi inceapa viata sexuala cauta sfaturi la unchiul lui care e un Casanova. Campbell Scott are un personaj EXCELENT si  iti provoaca ba scarba, ba simpatie pe toata durata filmului. Timp de o noapte, cei doi cauta modalitati de a-si atinge „scopul”.

3.       The living wake (2007, regia Sol Tryon) – nu il recomand celor care nu gusta comediile negre. E un film simpatic cu actiune atmeporala si un umor ciudat, cam greu de inteles . Cu toate astea, e sensibil, iar finalul e de-a dreptul lacrimogen.

4.       The education of Charlie Banks (2007, regia Fred Durst...da, da acel Fred Durst) – chiar daca Eisenberg joaca un virgin timid (din nou), e fresh, amuzant si electric. Filmul are in vedere alegerea deciziilor corecte la timpul potrivit si consecintele pe care le poate avea o alegere gresita, pe termen lung.


5.       Holly Rollers  (2010, regia Kevin Asch) – actiunea urmareste evolutia unui tanar  evreu educat in spiritul credintei, care devine traficant de droguri si care se confrunta cu toate pericolele si distractiile ce vin odata cu intreaga experienta. Personajul principal se zbate intre educatia pe care a primit-o acasa si setea de bani. Eisenberg e bun, chinuit, plin de remuscari si are o profunzime aparte cu care indulceste fiecare personaj pe care il joaca.

…si da, am mai fost o data la cinema sa vad Now you see me


Why stop now (2012)
Regie: Phil Dorling, Ron Nyswaner
Distributie: Jesse Eisenberg, Melissa Leo, Tracy Morgan, Sarah Ramos
Nota IMDB: 5.2

                Daca vreti un film amuzant, relaxant, de duminica, Why stop now e o alegere potrivita. Cu o situatie si intriga simpatica, filmul te poarta de la simpatie la mila si la momente in care te amuzi copios. Comicul de situatie e peste tot desi subiectul in mare nu e tocmai unul vesel.
                Jesse Eisenberg, desi joaca aceeasi tipologie de persoanaj ca in mai toate filmele, e bun, credibil si canta minunat la pian (coloana sonora e facuta de Jay Israelson si e super, super – e pe repeat de dimineata J). Melissa Leo e sincera si personajul ei se zbate in permanenta intre dependenta ei de droguri (tratata cu umor) si dragostea pentru copii, iar Tracy Morgan iti aduce zambetul pe buze pe tot parcursul filmului.
                Povestea nu are personaje negative, e usor de urmarit si coerenta. Un minus ar fi povestea de dragoste dintre Eli (Eisenberg) si  Chloe (Sarah Ramos) care ar fi putut fi mai accentuata sau…ar fi putut lipsi cu desavarsire. Nu aduce nimic actiunii…
                Distributia nu e pusa in valoare cum ar trebui, probabil eliminarea unor scene prea lungi si un plus de suspans ar fi ajutat mai mult, dar all in all Why stop now e un film bun pentru noptile in care nu ai ce face. Morala povestii e “Follow your dream no matter what”,  iar subiectul e pana la urma unul trist, spus insa cu umor si ironie.


P.S. Obisnuiesc sa iau la rand filmele unui actor (daca imi place mult de el),  asa ca cel mai probabil Eisenberg va fi prezent in urmatoarele postari :D

Nobody walks (2012)

Regie: Ry Russo-Young
Distributie: John Krasinki, Olivia Thirlby, Rosemarie DeWitt
Nota IMDB: 5.1

                Vizual si auditiv (in special audititv) filmul este o placere, luat ca intreg. Plin de sexualitate,  cu o distributie intersanta  si cu o executie ce aduce a film european, dar fara un fir narativ atractiv, din pacate. Pe scurt, Martine,  (Olivia Thirlby) o tanara enigmatica, constienta de propria-i sexualitate ajunge la Peter (Krasinki) pentru a-si edita un film de scurt metraj. Problema e ca ea e genul de fata care isi face de cap in stanga si in dreapta, el  e barbat insurat la casa lui, nu poate rezista in fata fetii si ia de aici intriga.
                In afara de Martine, personajele sunt cam slab conturate. Krasinski pare ca nu isi poate iesi din pielea lui Jim Halpert, rare fiind momentele in care e credibil. Kolt (India Ennenga) e singura care mai misca un joc actoricesc, iar momentele in care isi recita poeziile sunt chiar reusite.
                Toata frumusetea filmului sta in coloana sonora, in sunetele pasionale si foarte sexuale ale diferitelor obiecte pe care Martine le inregistreaza si in farmecul ei. Finalul te lasa cu ochii in soare.  Cand te astepti sa iasa un scandal, o privire, orice – nu se intampla nimic. La fel,  nu am inteles metafora sau intelesul ascuns din spatele insectelor desi am vazut filmul de mai multe ori (de dragul lui Kransinki si al coloanei sonore). Ma gandesc ca ori metafora a fost prost executata, ori si in capul lor ceva era neclar.
                Povestea vorbeste despre mariaj, tradare, atractie sexuala si puterea seductiei, toate puse pe un fundal sonor excelent si  intr-un ansamblu de cadre cu potential… nesatisfacatoare insa.


Now you see me (2013)
Regie: Louis Leterrier
Distributie: Jesse Eisenberg, Morgan Freeman, Michael Caine, Mark Ruffalo, Isla Fisher
Nota IMDB: 7.5

                Am vazut trailerul saptamana trecuta, iar trei zile mai tarziu m-am dus tinta sa vad minunatul film.  Ce mi-am dat seama e ca exista  doua feluri de a percepe filmul, iar in functie de asta poate sa iti placa foarte mult sau deloc.

1.       Daca te lasi cucerit de actiune si intri in poveste, nu o sa ai timp sa te plctisesti, o sa stai cu sufletul la gura, si o sa fii surprins de actiune. Trucurile de magie sunt geniale, povestea are twist and turns cat curpinde si CGI-ul e foarte bine executat.  Jesse Heisenberg  joaca in sfarsit alt rol (in afara de virginul geniu) si il joaca foarte bine. A dovedit ca poate sa fie si cuceritor si sexi si rau si increzator. Mi-a placut maxim de el. Freeman…e Freeman si simt ca orice descriere a lui sau a personajului e de prisos. La fel si Caine. Mi-a placut sa- l vad in rolul de miliardar nesimtit si scenele dintre ei doi (cam putine dupa parerea mea) sunt ca o placere vinovata. Woody Harreleson e sarea si piperul filmului, iar apartitiile lui nu s-au lasat trecute cu vederea.

2.       Daca esti  genul de persoana carcotasa, pragmatica care cauta perfectiunea suprema in executarea unui film, vei constata ca unele scene sunt cam trase de par si ca se exagereaza cu CGI-ul.  In loc sa te lasi purtat de povestea de dragoste care se infiripa intre Mark Ruffalo si Melanie Laurent, vei observa ca intrei cei doi nu exista nicio chimie, conexiune, privire…nimic in principiu si ca finalul lasa de dorit. Daca s-ar fi terminat imediat dupa lovitura finala ar fi fost maxim, maxim, maxim. Excesul de zel se pare ca nu da pace nimanui.

Cat despre mine,  pot sa spun ca am alternat intre cele doua varinate pana am ajuns la concluzia ca e pacat sa nu intru in poveste si sa ma bucur de ea. Filmul e definita comercialului, dar ideea in sine e indeita. Ecranizarea ofera  de toate, de la actiune la umor si suspans (cam pe tot aprcursul) pana la dragoste si misticism, depinde de tine daca o sa vrei sa-l mai revezi sau nu.


The hangover (2013)
Regia: Todd Philips
Distributie: Bradley Cooper, Ed Helms, Zack Galiafianakis
Nota IMDB: 6.2
               Asa cum era de asteptat, a treia parte nu s-a ridicat la nivelul primelor doua. Chiar daca cei trei magnifici se intorc in Las Vegas acolo unde a inceput totul, povestea pare trasa de de par si chinuita. Zack Galifianakis a dus filmul in spate, iar scenele lui chiar au provocat reactii in sala. In rest, in afara de faptul ca Bradley Cooper arata din ce in ce mai bine, nimic nu m-a dat pe spate. Scenele parca erau facute in asa fel incat sa scoata cu clestele un ras (fortat) de la spectator.
               Poate daca pastrau aceeasi idee de “hangover” aveau mai mult success.  Ken Jeong (Mr Chow) a avut contributia lui la film, dar personajul nu si-a pastrat acelasi farmec din primele doua. Cea mai buna scena a filmului a fost ultima, care ar fi putut fi lejer punctul de pornire pentru a treia parte. Cred ca ar fi fost mai simpatic chiar daca oamenii se asteptau deja la  o astfel de abordare.
               Ecranizarea pare fortata din toate punctele de vedere, asa ca pentru cei care nu l-au vazut pana acum, nu va duceti cu prea mari asteptari. Probabil o sa va relaxati, o sa aruncati si cate un zambet/ras ici-colo, dar cu siguranta nu o sa va distrati ca la primele doua.


The great Gatsby (2013)
Regia: Baz Luhrmann
Distributie: Leonardo DiCaprio, carey Mulligan Tobey Maguire
Nota IMDB: 7.5
            Inainte de a vedea filmul am citit foarte multe critici in speranta ca poate ma vor pregati sufleteste pentru ceeea ce urmeaza. Am intrebat in stanga si in dreapta parerea celor care au vazut filmul si nu prea reuseam sa imi fac o privire de ansamblu…m-am dus direct la tinta si ce mi-a mai placuuuuut.
            Surprinzator – asta e cuvantul care cred ca defineste cel mai bine filmul. De la coregrafie la imagine si coloana sonora (foarte controversata din cate am observat), filmul m-a surprins si nu m-a lasat sa ma plicitisesc. Am vazut ca multi au etichetat filmul ca fiind un kitsch: muzica moderna, imagine 3D, petreceri modernizate si multa grandoare. Eu cred insa ca daca Baz s-ar fi incadrat in regulile cinematografice clasice, peste 10 ani, The great Gatsby ar fi fost confundat cu oricare din cele cinci ecranizari care au mai fost facute la acelasi film. S-ar fi pierdut in negura de filme care redau societatea anilor 20, si in scurt timp ar fi fost uitat cu totul.                  
            La capitolul imagine mi s-a parut revolutionar si asta o spun fara niciun fel de exagerare. A fost indelung si foarte bine gandita si asta s-a vazut. Nu am vazut multe filme care sa impresioneze asa la vizual (Melancholia ar fi unul dintre ele) și ce mi-a placut cel mai mult este ca aveam mereu senzatia ca ma uit la un tablou. Arta dom`le, arta, asta e!
            Muzica s-a dorit a fi o readaptare a jazz-ului si Charleston-ului din acei ani si asta nu putea sa fie decat ori o miscare foarte buna, ori un fail total. Nu stiu cum se face ca Jay Z, The Black Eyed Peas si Florence and The machine au intregit filmul si nu m-au lasat sa stau locului in cele 142 de minute cat are ecranizarea.
            Ce nu mi-a placut: Tobey Maguire are aceeasi fata de adolescent timid, surprins parca de emotia descoperirii. A avut un personaj cam insipid, dupa parerea mea, si cam impersonal. Fata lui imi aducea aminte ba de Spider man, ba de Wonder boys (un rol foarte bun jucat de Maguire e cel din Brothers – 2011 si il recomand cu mare drag). Legat de cei care vorbesc aiurea in targ ca ultimul gest a lui Nick Carraway de a adauga la titlu “The Great”, a fost ba penibil, ba cliseic, aflati ca intamplarea a fost adevarata. Fitzgerald a redenumit titlul imediat ce a terminat de scris nuvela; filmul nu a facut decat sa redea realitatea.
            Mi-ar fi placut ca povestea sa se axeze mai mult “dramele” lui Gatsby, sa ne arate mai mult din demonii lui interiori si mai putin din opulenta exterioara. Cu toate astea, Leonardo e bun orice ar face…Gatsby nu e rolul vietii lui asa cum se vehiculeaza pe internet, dar e in top 5. Carey Mulligan are o profunzime si sensibilitate care s-a potrivit perfect personajului, iar Elizabeth Debicki a fost o surpriza foarte placuta.

            Mama a vazut filmul si a zis ca a fost ca o bijuterie si eu sunt foarte de acord cu ea. Ma duc sa-l mai vad o data saptamana viitoare. J