.jpg)
.jpg)
Recunosc. Nu ma uit la filme românești, nu
le gust, nu-mi plac. Cu câteva excepții, filmele românești mi se par chinuite,
trase de păr, slabe și neconvingătoare…ba mai mult, îmi vine să râd ironic și
cu poftă la jocul actorilor și la dialogul lor contrafăcut și neautentic. A
trecut ceva timp de când nu mi-a mai săltat inima la un film românesc…poate
chiar de la 4, 3, 2, al lui Cristian Mungiu.
Terminus Paradis în regia lui Lucian
Pintilie, m-a captat din primele clipe și m-a ținut în priză până în ultimele. E
o poveste de dragoste pasională, dusă la extrem, dintre un ,,porcar,, și o
tânără chelneriță, Norina, jucată excelent de Dorina Chiriac. Se întâlnesc, se
îndrăgostesc, dar gelozia și furia îl fac pe Mitu (Costel Cașcaval) să recurgă
la gesturi disperate, bolnave.
Filmul atinge multe subiecte, de la
neputință la speranță și de la România
de după revoluție, la nesiguranță și grobianism. Cu scene explicite și cu un
limbaj colorat, dar care este jucat atât de bine încât nu are nicio urmă de
vulgaritate, Terminus Paradis e un film pentru inimi care trebuie trăit de la
început până la sfârșit.
E energizant, electric, cutremurător
și pe alocuri grotesc, dar îmbrăcat într-un montaj superb executat. Costel
Cașcaval e impunător, profund, sincer, Dorina Chriac trece de la o senzualitate
ingenuă care aduce aminte de Lolita a lui Nabokov, la o femeie puternică, care
face orice sacrificiu pentru a fi alături de alesul ei, iar intervențiile lui
Răzvan Vasilescu sunt delicioase și aduc un plus de tragi-comedie filmului.
Societatea românească în care are
loc acțiunea și factorii politici, subtil integrați în poveste, contribuie la
atmosfera încărcată și greoaie a filmului. Terminus Paradis e dramatic, infam,
dar subtil și sublim.
